Deşi mulţi dintre noi citesc cu plăcere şi cu o frecvenţă destul de mare, nu întotdeauna reuşim să împărtăşim pritenilor impresiile noastre, deoarece nu avem un set comun de lecturi. Proiectul de faţă, propunând o bibliografie unică, ne cheamă la o unanimă sărbătoare a cărţii, oferindu-ne prilejul de a intra într-un dialog competent, avizat.
Trăim într-un moment în care informaţia înseamnă putere. Un om neinstruit şi neinformat ajunge să plătească ignoranţa sa, nu doar prin dificultăţi de angajare, ci şi prin excluderea din anumite medii. Un mulţumitor bagaj cultural asigură pătrunderea şi traversarea elegantă a oricărui mediu social. În plus, cititul dezvoltă inteligenţa şi furnizează modele de viaţă.
Proiectul Zilele lecturii este unul semestrial. Fiecare ediţie presupune parcurgerea a două cărți: una în limba română și una în limba engleză.
Parcurgerea acestor opere se verifică printr-o dublă evaluare. Evaluarea scrisă durează o oră, iar cea orală între 5 şi 10 minute pentru fiecare elev. Evaluarea orală se desfăşoară individual şi frontal, elevul fiind examinat de o comisie formată din doi profesori.